Planuri pentru noul sezon
Salut prieteni,
Am foarte multe noutăţi pentru astăzi. Aşa cum ştiţi, încet dar sigur sezonul ajunge la sfârşit. Mai sunt doar două săptămâni rămase şi pregătim mai multe schimbări care vor avea loc începând cu sezonul viitor. Cea mai importantă dintre schimbări va avea ca obiect utilizatorii din Turcia şi Liga Mondială. Din cauza numărului foarte mare de echipe inactive, vom reorganiza cele două competiţii. Astfel, vom elimina echipele inactive şi un număr de ligi din cele două "ţări" şi vom comprima toate echipele active într-un număr mult mai mic de ligi astfel încât vom elimina mare parte din meciurile contra echipelor fără manager.
De asemenea din sezonul viitor (şi asta priveşte pe toată lumea), echipele fără manager îşi vor recupera energia în acelaşi mod ca echipele normale. Asta înseamnă că rezultatul unui meci contra acestor echipe nu va mai fi la fel de disproporţionat ca acum şi nu va mai afecta statisticile aşa cum o face acum.
De asemenea vom schimba modalitatea în care echipele sunt însărcinate noilor manageri. Vom încerca să umplem ligile câte una după noul sistem, astfel încât toate echipele să poată începe, în mare, din acceaşi poziţie de start ca celelalte echipe. Acest lucru va provoca o competiţie mai bună şi va face jocul mai interesant pentru noii veniţi. Noii manageri vor primi de asemenea contractul de sponsorizare şi ratingul general al echipei pe care o înlocuiesc astfel că poziţia lor de start va fi una mai bună decât este acum.
Acum să trecem la alte ştiri. Poate aţi observat că pe forumuri au apărut nişte icoane galbene cu un semn de exclamare în ele. Vă rugăm să folosiţi aceste icoane pentru a anunţa posturile care încalcă regulile forumului. Sunt sigur că moderatorii noştri vor aprecia ajutorul vostru. Ca de fiecare dată, folosiţi această opţiune cu grijă şi nu raportaţi decât dacă aveţi un motiv întemeiat să o faceţi. Raportările fără obiect sunt la fel de rele ca încălcarea regulilor şi vă pot aduce "în dar" un ban.
Am implementat o nouă opţiune pentru crearea de turnee credit. Acum puteţi solicita un procent din taxele plătite de cei care doresc să participe la turneu. pentru mai multe detalii, verificaţi pagina de creaţie a tuneelor credit.
În final, vă anunţ că am adăugat o nouă vopsea pentru gheaţă cu tema jocurilor găzduite de Vancouver. Susţineţi ţata voastră prin "vopsirea" gheţii în culorile naţionale. Ţara cu cele mai multe asemenea "picturi" va primi un premiu în profilul său, la fel şi ţara cu cele mai multe picturi pe utilizator. Premiul va fi acordat la finalul competiţiei găzduite de VAncouver. Vom adăuga alte ţări de-a lungul timpului. Puteţi găsi "picturile" aici:
Cam atât pentru astăzi. Vă urez o zi bună.
Ştiri mai vechi
11/2024
08/2024
06/2024
04/2024
01/2024
12/2023
09/2023
08/2023
05/2023
02/2023
12/2022
11/2022
10/2022
06/2022
03/2022
12/2021
Arată mai multe