Noi facilităţi PRO şi alte noutăţi
Salutare prieteni,
Sunt multe de spus despre cele întâmplate în ultima săptămână. Am lansat câteva facilităţi noi şi am şi făcut câteva schimbări minore.
Două noi facilităţi au fost introduse pentru pachetul PRO. Mai întâi, este vorba despre opţiunea de a vedea profilul jucătorului într-o variantă mai veche, fără a ilustra calităţile prin grafice de tip bară. În această versiune se pot citi valorile zecimale ale atributelor fără a fi nevoie să se poziţioneze cursorul mouse-ului peste atribut. Se poate schimba în acest tip de vizualizare pentru orice jucător pe care îl observaţi prin apăsarea butonului PRO din partea de sus dreapta a ferestrei jucătorului. Dacă doriţi să setaţi această vizualizare ca implicită, o puteţi face în setările pachetului PRO.
Un alt lucru pe care îl puteţi seta acolo este afişarea asistentului propriu în locul mascotelor. Această schimbare se aplică în coloana din stânga, în care elementele grafice sunt afişate de obicei. Referitor la asistenţi, am simplificat opţiunea de uploadare a asistentului personalizat. Acum puteţi încărca o imagine cu orice dimensiuni cu condiţia să nu depăşească în mărime 100 kB. Imaginea se va autoformata la dimensiunile cerute.
Am schimbat de asemenea vizualizarea profilului echipei în funcţie de sugestiile voastre. Am mutat afişarea puterii echipei în partea de sus a paginii.
Astăzi am introdus notificările de pe forum. De fiecare dată când cineva vă răspunde la ceea ce aţi postat, veţi primi o notificare. Dacă această nouă facilitate vă deranjează, puteţi renunţa la ea în setările contului.
Avem şi câteva veşti bune si pentru cei ce joacă PPM de pe telefoanele mobile. Am creat o pagină specială pentru logare şi am redus dimensiunea cantităţii de date necesare pentru navigarea prin joc, prin eliminarea imaginii de background pentru telefoane şi tablete.
La hochei, am reorganizat categoriile statistice referitoare la starea jucătorilor pentru a le adapta la standardele internationale. Punctele obţinute în fiecare joc, golurile marcate în fiecare joc şi pasele decisive din fiecare joc au fost mutate în dreapta şi vor fi afişate de acum încolo cu o precizie de două zecimale în loc de una. De asemenea, când vizualizaţi statisticile din toate sezoanele pentru jucatorii voştri, am adăugat golurile power play şi shorthanded în aceste vizualizări. Cu toate acestea, aceste statistici vor fi înregistrate doar din sezonul 8.
În sfârşit, am vrea să-l felicităm pe utilizatorul Lada Togliatty pentru performanţa de a fi primul care a finalizat colecţia mondială de pucuri. Ne-am hotărât să-l premiem cu un premiu special de 300 de credite pentru această realizare.
Vă urăm un weekend cât mai plăcut!
Arată mai multe