Prima zi s-a încheiat
Salut prieteni,
Prima zi a versiunii Pre-Beta este acum istorie. Cum a mers? După cum mulţi aţi văzut, serverul nostru a cedat chiar la început (motivul a fost că 450 de persoane au dat click pentru creearea unei echipe în decurs de 5 secunde, ceea ce a fost greu de procesat, şi serverul nu a putut ţine faţa), fapt ce a cauzat câteva probleme, dar într-un final totul a mers bine până ieri. Păcat de problemele iniţiale. O parte din echipe nu au putut fi creeate din cauză că procesul de creere a echipelor s-a întrerupt chiar in toiul procesului. Ce s-a întamplat şi cum am reacţionat?
1. Câteva ligi aveau până la 5 echipe - am completat numărul de locuri goale şi acum toate sunt full
2. Managerii aveau jucători străini - am rezolvat asta
3. Nu existau sponsori - am rezolvat asta
4. Nu era afişat numele echipei şi a arenei - asta a fost ceva mai complicat, vom creea o opţiune de redenumire. Aici vor putea fi redenumite echipele şi arenele. Cerem managerilor răbdare şi să ne accepte scuzele noastre
5. Câteva echipe (un mic număr) au mai mulţi bani decât la start unde se dau 2 milioane - am decis să lăsăm aşa, deoarece acestea sunt doar teste si nu multor echipe le place acest lucru. Ar fi dificil să luăm banii managerilor care au investit aceşti bani. Oricum putem vedea dacă profită de acest lucru al unui mic plus la începutul jocului...
6. Am permis ca 33 de manageri, ale căror echipe nu au fost creeate din cauza întreruperii procesului de creeare a echipelor să îşi refacă echipele. Le cerem scuze pentru disconfort.
Ce altceva am mai rezolvat? Multe lucuri au venit din ideile tale:
- Am modificat iconiţa care arată locul in ligă astfel încăt să se schimbe după ce a doua zi de joc se termină pentru că aceasta a creat impresia neveridicităţii
- După o incativitate mai lungă sistemul te scoate din contul tău si te duce într-un cont Public. Aceasta cauza haos deoarece părea ca tu erai logat în contul altcuiva. Am schimbat asta astfel încât la prima vedere să apară o notificare, care să te anunţe că eşti pe un cont public. Acum nu vei mai putae trimite oferte pentru jucători si chestii similare...
- Am schimbat stirile de întâmpinare în ştiri de echipa deoarece erau neveridice
Ce plănuim pe viitor:
- Să eliminăm bug-urile, în special:
- Să rezolvăm problema tragerilor eronate ale portarului şi retragerae linie a patra
- Să reparăm piaţa şi reîntoarcerea incorectă a jucătorilor vânduţi
- Să finalizăm opţiunile pieţei cu căutare avansată
În final, aş vrea să felicit primul manager care a ceeat o echipă - jommy din Finlanda. Felicitări! În gemeral prima zi a fost peste aşteptările noastre. Eram îngrijoraţi de lipsa interesului din partea managerilor dar a fost bine până la urmă. Pentru moment avem 1000 de echipe şi întrebarea este căt de mare va fi cererea de acum înainte. Vestea bună e că, cu 450 de manageri activi mai tot timpul, serverul se comportă foarte foarte bine...
Vă voi scrie din nou în curând
La revedere
Ivan alias tuttle
Arată mai multe